Povestea Spagii incepe undeva, in timpuri imemoriale, da pe mina ma intereseaza doar alea memoriale, adica inainte de revolutie, cand a devenit obligatorie, pt ca se murea de foame. A continuat dupa revolutie pt ca securistii au ramas la putere si au continuat sa-si bata joc de noi, lasandu-ne in pragul subzistentei.
Pana la urma, doctorii ar trebui sa aiba bani, salarii decente, militienii la fel, functionarii aia publici, toti cei care tre sa aiba grija de noi. Ca oricum n-o fac, oricata spaga le-ai da, asta e, intr-adevar o problema. Si asta e unu din motivele pt care nu dau spaga.
Altu ar fi ca nu-mi permit.
Si ar mia fi unu: pt ca nu pot. Gesturile mele impiedicate pun in pericol decenta si demnitatea, atat a mea cat si a spaguitului. Ultima oara cand am incercat, a fost la doctor. Pe tren nu se pune, ca acolo imi iesea. Aia era exceptia. Cum spuneam, la doctor. Aveam o punga in mana. Am cautat atat de mult momentu prielnic, m-am fastacit atata, incat m-am intors cu punga acasa. Eram rosu tot, transpirat. Inca nu stiam ce sa fac. In cele din urma, am luat hotararea: nu mai dau spaga.
Lasand asta la o parte, dupa ce am devenit salariat, lasam bacsis prin baruri. O carca de bani. Bani care ajungeau la niste retardati de chelneri. Vai saracii, au salarii mici. Si? La chioscu din coltu strazii au tot salarii mici. Lasa careva bacsis? Nu. Si e normal. Da in bar nu e normal. Ca poate iti scuipa in mancare. Putini stiu ce amenzi da opc-ul cand are ocazia. Io nu cred ca vreun patron isi permite sa arunce unu – doo salarii de salahor/chelner plus spaga aferenta din cauza unui dobitoc. Si cred ca si chelnerii stiu asta. Altfel spus, tot ce poa sa faca e sa te serveasca tarziu.
Povestea mea cu barurile suna cam asa: mergeam in salt si lasam bacsis gramada unei tampite. Ba ne si salutam pe strada. Era clar ca tipa era chiar un om ok, nu doar o chelnerita pupincurista. Ceea ce nu poate decat sa te bucure. Apoi nu ne-a mai placut baru, ca a devenit de cacat cu totu. Oricum, tipa plecase. Am revazut-o cand am ajuns la unii la un interviu. Era o agentie mica dar care tragea tare, toti erau tineri, etc. Nu doar ca nu m-a bagat in seama, dar a mai si rugat-o pe o colega sa stea paravan intre noi, ca nu cumva sa fie nevoita sa schimbe vreo privire cu mine. Am ramas masca. Investisem bani grei in cacatu ala de om …
