Aseara, pe o vreme de crapau pietrele din caraibe de invidie, in urma unui concurs de imprejurari, am fost castigatorii a doo bilete la concert. In cele din urma, iesind din casa adica, mi-am dat seama ca de fapt nu era dracu atat de negru. In afara de vant, chiar nu era atat de rau.
Ajungem la Sala Polivalenta, singura sala de concerte din minunata capitala europeana a nimicului, sala de pe vremea comunistilor, ca n-a fost nici dracu in stare sa mai faca ceva pe aste meleaguri, desi tot ei sunt la putere. Dar sa las mizeriile pentru alte posturi. Ideea e ca, desi publicul era departe de-a fi numeros, de unde tragem concluzia, daca mai e nevoie, ca este o formatie foarte buna, avand in vedere ca tot cam atatia oameni au fost si la Faith No More sau la ZZ Top. Oameni faini p-acolo. Pe cativa ii si cunosteam. Oameni interesanti. De, muzica buna! Oricum, la cat a fost biletu, concertu asta a fost, cel mai probabil, un moft pt multi. A, si n-am inteles, pana la urma, de ce erau si pitzy p-acolo. Da erau. Nu multe, da erau. Cat depsre organizare, eee, diferenta fata de un concert rock era mare: nu umblau zeci de agenti de paza disperati de colo colo, doar doar sparg si ei o fata, controlul la poarta era inexistent, agentii de paza erau doar la poarta, se fuma pe hol linistit … ehee! Si, totusi, era bere. Ursus, din pacate. Si mi s-a parut cam veche.
Si incep baietii sa cante. Nu mi-am facut lectiile, asa ca nu stiam decat hiturile. Pop – rock sau new wave sau pur si simplu muzica buna, care suna bine, cantata bine. Cultura engleza pe paine, o lectie de sunete clare, de arta si, mai ales, despre placerea de canta, de a canta bine, chiar si dupa 30 de ani. Pe mine m-au innebunit partile alea in care chitara suna curat, cat se poate de curat, chestie pe care n-o intalnesti decat la englezi. Jim are voce si dupa 30 de ani. Clapa suna incredibil. Iar tobaru, pe care l-am urmarit atent pret de 2 melodii, adica numa la la el m-am uitat, o da, bate omu ala incredibil. Unde mai pui c-a si rupt cateva bete. Si mai era ceva savuros la concertu asta: tipa de la backing vocals. O negresa cu o voce divina cu stilu ala de voce african, de gospel, cam cum ae si la Moby. Scotea femeia aia niste sunete fenomenale, si o facea sa para atat de simplu.
Oamenii au cantat. Bine. Nu prea interactioneaza cu publicul. Dar probabil asta este stilul lor. Sau pur si simplu au vazut ca dureaza pana ne incalzim. Oricum, sala a fost jignitor de goala. Dar asta nu e decat vina organizatorilor, acei melci ofiliti care tot spera sa dea tunuri decat sa lase la pret si sa umple salile. Revenind. In cele din urma, vazand ei ca incep sa se miste niste maini pe ici pe colo, ne-au pus, ba chiar ne-au lasat sa batem din palme, ba chiar sa cantam. Au punctat cu cateva mici momente de virtuozitate, s-au lasat bisati, apoi s-au bisat chiar singuri, pesemne nu mai aveau chef sa iasa iar de pe scena, sa intre iar, lucru care mi se pare normal: “do you want some more?” “yeeeee !!!!”. Normal ca vroiam. Mui ales ca mai aveau de cantat. Printre altele, She’s a River. Pe care n-au cantat-o. Asta n-am inteles.
Dac-or sa mai vina? Habar n-am. Daca ma mai duc? Depinde de finante. In principiu DA.
Comentarii recente