Primesc un mail: semneaza petitia … NU. Nu semnez petitii. Nu cred in ele. Nu au efect. Daca sunt unii care au un ONG d-ala care deturneaza fonduri? Evident, toate militeaza pentru cauze nobile. Dar cate fac ceva? Se misca ceva? Posibil. Mie mi-a scapat treaba asta.

Totusi, prefer faptele. Actiunea. Ce-i drept n-am miscat nimic pana acum. Am asteptat un semn de la Copacul de hartie. Nimic. De la Rosia Montana. Nimic. Acum am dat peste unii EcoAssist si peste niste pustani ATRCN. Sa vedem…

Desi, daca stau sa ma gandesc mai bine, pana la urma imi fac propria organizatie, underground, fara acte, fara sponsori, doar cu oameni pe care ii stiu. Si facem voluntariat de dragul nostru. Plantam copaci, strangem plastice din parcuri. Poate ajungem si pe la munte… Ce ziceti, va bagati?

Mergea linistit pe banda pt biciclisti. Azi dimineata. S-a indreptat spre trecerea de pietoni sa traverseze. S-a dat jos de pe bicicleta. A traversat strada mergand pe langa bicicleta. Ajuns pe partea cealalta a strazii s-a urcat inapoi pe bicicleta si si-a vazut de drum.

Revin, era pe trecere de pietoni, de-aia n-a traversat pe bicicleta. Daca era trecere de biciclisti era alta treaba…

Acum ii zice Cuza. Nu stiu de ce. Oricum, e unul din cele mai faine parcuri din Bucuresti. Problema e ca s-ar putea sa nu mai fie. De ce? Din cauza cretinianului de Negoita, care nu mai stie ce sa faca sa distruga parcu asta. Sub aura amenajarii, parcul este transformat in santier, se asfalteaza in continuu, se pun borduri peste borduri, se fac locuri de joaca de plastic, etc. In loc sa ajungi in parc si sa te simti departe de santierul Bucuresti, dai tot peste praf, peste muncitorii din reclamele Unirea, peste bordurizare, peste acelasi cacat din orice punct al acestui oras. Si nu stiu de ce, dar tare am impresia ca pana la urmatoarele alegeri n-o sa mai avem parcul asta. Sau parcuri in oras.

Altfel, nu cred ca o sa apuc sa planteze cretinii astia vreodata vreun copac. Si nici nu va fi atat de vizibil ca asfaltul. Alegatorii tre sa vada miscare. Si, mai mult decat atat, adora praful. Cat despre verdeata, nu trebe, asfaltu produce mai mult oxigen. Termenul de spatiu verde e depasit. Sau poate vopseste asfaltu!

Cam asa cred ca s-ar putea intitula demeresul orasul.ro. Adica faptul ca niste oameni faini s-au gandit sa transforme statia de metrou Dristor in expozitie foto. Tema: Bucurestiul. Imi plac evenimentele care incep sa umple Bucurestiul, dar se intampla doar in centru. Cartierele sunt private de aceste placeri. Excelenta initiativa. La mai multe!!!

Te nasti. Apoi cresti, inveti o gramada de chestii. Ti se spune din timp despre ele. Lumea incearca sa te pregateasca pentru ceea ce va urma. Astfel ti se repeta exagerat: o sa cresti, o sa mergi la scoala, o sa te casatoresti, o sa faci copiii, o sa mori !!! Esti cat de cat pregatit. Adica nu mergi pe neve.

Dar nimic, si nimeni, nu te pregateste pt ziua in care iti vezi un bun prieten cu o fata urata. Atat de urata ca nu te-ai fi gandit ca va fi cazul lui.

Nimic. Si nimeni. Total nepregatit!

Ce faci cand nu mai ai apa plata in watercooleru de la firma? Ai varianta apei de la robinet. Dar vei fi privit ca si cum nu te-ai fi spalat pe maini dupa ce ai facut pipi. Si tre’ sa-ti iei apa plata de la chiosc. Nu face mai mult de juma de bere, pret de bar, dar il imbogatesti pe un buticar. De ce? Pt ca basinile snobilor nu concep sa bea apa de robinet la munca, desi acasa nu cred ca au watercooler.

P.S. Nu stiu daca la cafetiera se pune tot apa plata.

Problema: daca faci pipi si nu te speli pe maini, vei fi privit un pic altfel . Pentru ca ar trebui sa te speli pe maini dupa ce faci pipi, daca nu de gura lumii, macar de dragu’ tau, ca e igienic. Corect si normal. Dar, la fel de normal, nimeni nu  intreaba niciodata, inainte de sex oral, daca organu’ a fost spalat in prealabil.

Rezolvarea este relativ simpla: spalatu’ pe maini, dupa ce ai facut pipi, se invata in cei 7 ani de acasa, indiferent de sex. Sexul oral nu !!!

De unde se poate trage concluzia ca sexu’ oral e educatie aleasa.

Am vorbit iar diverse. I-am plimbat prin cele cateva galerii la care am ajuns in Noaptea Alba a Galeriilor. Le-a placut nebunilor. Si-au luat si unul din caini cu ei. Pe ala mai vesel si mai manierat. Ala dement, dupa ce a sarit la un lup in Parcul Libertatii nu mia are voie afara. Face la oala. La 115, la subcarturesti si la Atelier in tranzitie a intrat si cainele. A facut senzatie.

Ne-au povestit o chestie de neimaginat pentru Roamania: o ruina de fabrica, in Berlin, sapa nemtii pe sub ea s-o bage in pamant, la propriu, ca sa nu o arunce in aer si sa umple de praf orasu, sau macar o parte din el. Si in locu ei, fac un PARC. Da ma. Parc frate. Ciudata maimuta damboviteana urla la greu: cum, nu fac cartier rezidential fara utilitati, cu fitze, preturi mari si cat mai mult prost gust? Nu! Parc.

Si am mia aflat ceva interesant. Instalatiile, adica ce fac ei, se misca, frate! Ca daca nu se misca, se cheama sculpturi. Ori instalatiile sunt dinamice. F tare!

A fost Noaptea Alba a Galeriilor. Am luat cele cateva galerii la rand impreuna cu cei doi nemti. Nu am trecut pe la toate din cauza distantei, dar…

… am inceput cu cele de pe Eminescu. 115 e o galerie de arta digitala. Curatorii sunt numai tineri. F tineri. Acum sunt expuse lucrarile lui Aya Kato. Cateva dintre ele pot fi vazute pe blocurile din intersectia Bucur Obor. Evident, atmosfera din galerie este mult mai faina. O muzica usor ambientala, linistita, in surdina. Peretii sunt plini de lucrari incredibile. Cel putin culorile m-au inmarmurit. M-a rupt. Au ca sponsori Adobe si Mac. Drept pt care au cateva Macuri pe care poti sa te apuci sa desenezi, pe tabla grafica sau  direct pe ecran. Fantastic. Si nemtii erau incantati, desi as fi crezut ca au mia vazut asa ceva.

A urmat, tot pe Eminescu, H’art. Era un batranel care expunea. Ion Barladeanu. Lucrarile lui erau cu tenta politica. De la Ceausescu pana la Constantinescu. Unele usor socante si pline de umor. Odi si Sini pe luna. Odi pe post de Hitler. Alaturari intre nazism si comunism destul de bine punctate. Si aratau ca niste decupaje. Dupa vizionare am aflat ca erau chiar decupaje si, in plus, ca era prima lui expozitie. Si nu avea mai putin de 70 de ani. Asadar, niciodata nu e prea tarziu. Aviz amatorilor.

A urmat b-dul Maria Rosetti. O galerie mica, cam cat o bucatarie de garsoniera, cu cateva exponate. O chestie f mica, nu stiu cum se cheama. Oricum, curatorii erau faini, ne-au dat indicatii cum sa ajungem la urmatoarea si erau f multumiti de mica lor galerie. Si mi se pare normal. E a lor si asta e tot ce conteaza. Si la cate tablouri aveau intr-un mic pod deasupra galeriei, cred ca le merge chiar bine. Banuiesc, n-am intrebat.

Galeria Posibila se certase in ajunul Noptii cu artistul. Asa ca nu aveau decat socata, 2 canapele, un proiector si un tablou imprumutat de la H’art. Da, un Barladeanu. Cand plecam a aparut si artistul. Se amuza alaturi de  curatori si bea socata.

Sub Carturesti e un spatiu fain de care si-au batut joc. Adica au expus niste chestii gen benzi desenate si rula un film italian din anii 70. Erau cativa care stateau la film. Nu stiau cum se cheama. Rahat aiurea.

Atelier in Tranzitie a fost cireasa de pe tort. Oamenii chiar s-au pregatit pt eveniment. Un actor care a facut un show mia putin obisnuit, ca sa zic asa, adica pe niste farfurii erau scrise versuri si dupa ce le citea spargea farfuria. Au fost cateva farfurii. Au fost. Apoi show-ul s-a mutat in vitrina. Acelasi actor a infipt cativa trandafiri in pereti, a mai citit sau recitat niste versuri, n-am inteles prea bine din povestire, pt ca, din pacate, am ajuns dupa show, dar ne-au povestit baietii, apoi a luat un topor si a garvat cu el peretele, fara sa ucida toti trandafirii. Oricum, lucru clar, au fost cei mai bine pregatiti pentru Noaptea Alba a Galeriilor. Au urmat un moment de muzica la bongosuri, moment care a tinut chiar si dupa ce am plecat noi, un moment poetic, apoi, au dezvelit un fel de sculptura- constructie din podea pana in tavan pe care s-au apucat sa deseneze cu markere si graffiti. Dupa care au invitat publicul, in numar destul de mare, sa-si lase amprenta pe stalactita aia. Iar afar erau to cam atatia oameni cat si inauntru. Mai stateau la o tigara, mai vorbeau, mai intrau, iar, inauntru.

Umbland pe strazi in noaptea aia, am trecut pe langa o gramada de galerii. Inchise. Majoritatea cu lucrari de agatat deasupra canapelei. Si asta nu am zis-o eu. Oricum, pacat. Si urat din partea lor. Ma gandesc ca evenimentul era si pentru ei.

 Linkuri: www.115.ro , www.hartgallery.ro , http://www.posibila.ro , http://www.atelierintranzitie.blogspot.com/

Au venit nemtii. Adica Lena cu prietenul ei Dennis. Amandoi artisti plastici. Au picat la fix pt Festivalul Comediei si pt Noaptea Alba a Galeriilor. Au trecut mai intai prin Delta (eu inca n-am ajuns in Delta), au fost prin Vama, le-a placut, mai ales linistea, si iata-i in Bucuresti. Asadar suntem iar ghizi. De  data asta vom fi mai seriosi.

Asa ca umblam, bem bere, vin, tre sa  le fac rost de niste tuica si palinca, si discutam diverse. Vietile lor mi se par de invidiat. Au expozitii din cand in cand, Lena s-a oferit voluntara sa ajute copiii tigani din Bulgaria sa invete si altceva decat vad acasa, poate se integreaza in societate. Dar cea mai tare chestie e faptul ca ei calatoresc. Au fost prin cateva tari prin Europa si au de gand sa continue.

Dar cel mai fain e modul in care calatoresc: Lena are o dubita WV, cam murdara si darapanata, da’ au zis ca n-o spala pana nu ies din tara. Si in duba locuiesc si calatoresc ei. Au acolo o chiuveta, un pat, multe sticle de apa, un cuier si doi caini, dintre care unu’ e imens. O garsoniera ambulanta. Asa ca nu le trebe prea multi bani ca sa calatoreasca.

Nebunia lor mi se pare minunata. Din arta lor nu inteleg nimic, desi cand cand explica ei suna bine. Ma rog, nu ma pricep si pace. Stilu’ se cheama Instalatii. Pt curiosi,  linkurile sunt mai jos:

Lena: http://www.saatchi-gallery.co.uk/stuart/StudentArt/ast_id/27619

Dennis: http://www.myspace.com/schaschlikkeller