cocalari

De ceva timp, aveam io impresia ca le-a venit cocalarilor mintea la cap. Mda. N-avea cum. Oricum, io nu cred ca se angajeaza careva ca sa-si faca prieteni. Io unu stiu ca am prieteni si ca m-am angajat pt bani. Si stiu sigur ca sunt cu capu pe umeri. Daca n-as fi fost, ar fi insemnat sa-l tratez cu curu pe noul coleg, un tiganus mic si usor speriat de bomba, sau de noi: un motorist – un hell’s angel, si io – un pletos cu ditai barba. Da noi l-am invitat la tigara, la bere in pauza, la o vorba, etc. Da el a ales sa pastreze distanta. Idiot si atat. In rest, prefera sa stea la taclale cu soferu – un retardat cu iPhone, pe care l-a adus ma-sa de mana la munca, si cu secretara care toarna si spala veceurile, in ciuda faptului ca avem femeie de serviciu. E, daca atat ii duce capu!

Fumatul

Fumatul e mosto e fain, e cool. Te relaxeaza, te ajuta sa te imbeti daca nu ai bani destui (asta e motivu pt care m-am apucat), iti da posibilitatea unei pauze la munca, posibilitatea sa socializezi, te face sa pari mai intereseant, te simti mai interesant, mai matur, te poti juca cu fumu, cu focu, cu sanatatea.

Da, o sa fiu un pic moralizator in articolu asta. Si ce daca? De ce un pic si nu mult? Pt ca mi se rupe cine se lasa sau cine se apuca de fumat. Stiu, deja va intrbati care e metoda: vointa, ambitie, vreo arfectiune grava, Nicorette, plasturi sau alte clisee. Ei bine nu. Nici unu dintre astea. Motivul meu a fost unul pur egoist, ba chiar nemernic: zgarcenia. Incurajat de situatia financiara de tot cacatu am ales sa nu-mi mai cumpar tigari. Fumam kent 8. Hotararea am luat-o in ziua in care, luand niste bani de la fostu job, f putini bani – tin sa subliniez, m-am oprit la primu chisc sa-mi iau tigari … si tocmai se scumpisera – se facusera 8 lei. kentu 4, pe de alta parte, nu era 4 lei nici pedeparte. Am inlemnit. De-abia se scumpisera si acum se scumpeau iar. Nu prea-mi mai ramaneau bani de bere. Ala a fost ultimu pachet pe care mi l-am cumparat. Dar nu m-am lasat de fumat. NU. Am continuat sa fumez de la prieteni, colegi, necunoscuti care pareau capabili sa doneze o tigara. Iesirile la bere erau o minunata ocaize de-a fuma neingradit tigarile altora, sentiment care ma bucura peste masura, economisind bani pt bere.

Dar, efectu ala placut, ameteala aia, lipsea cu desavarsire. In schimb ma lua durerea de cap dupa vreo juma de ora si cateva tigari, bagate in inecrcarea de-a ma ameti, de-a simti ceva. Nimic. PLM, cacaturile alea nu-si mai faceau efectu, ba imi mai si stricau chefu. Egoismul a invins din nou. De cateva saptamani nu mai tanjesc la tigarile nimanui. De fapt, nu mai tanjesc la tigari. M-am obisnuit fara ele, ma uit cu oarecare scarba la ele, chiar m-au dezamagit. Si nu cred sa ma mai apuc vreodata. Nu bag mana in foc, dar chiar nu cred. Pauzele la munca oricum le iau, adica ma duc cu colegii cand fumeaza pe balcon – ei fumeaza, eu beau apa (beau, de bicei, f multa apa la munca, chit ca-i de la cacatu ala de watercooler, chit ca-i de la robinet), ocazie cu care ma si pis mult, pesemne organismu nu are nevoie de atata apa ci doar gura care mi se usuca de pomana cu incompetentii aia de sefi.

Beneficii: daca fumezi un pachet pe zi, e clar ca daca te lasi economisesti o carca de bani; daca esti plaisirist – 1 – 2 pachete pe saptamana, economia apare daca faci calculu pe un an, daca nu, astepti pana ajungi la un pachet pe zi sau pana nu mai ai bani sau job; depinzand de cati bani iti iei la tine de obicei si de preturile din baru in care o arzi poti sa bei chiar si 2(doua/doo) beri in plus decat de obicei, totu e sa nu-ti mai iei tigari; ti se scoala de pana la 4 ori mai repede, depinzand si de cum decurge relatia si felatia, evident (la femei nush care e echivalentu). In rest, prostiile de genu: de – cand – nu – mai fumez – ma – simt – mult – mai – bine, mult – mai – pur, mult mai … plm, vrajeala asta nu-i de mine. Nu ma simt cu nimic mai bine / bun sau mai rau. Ma simt cat de ok imi permit starile psihica, fizica si financiara, nu neaparat in ordinea asta.

Nu-mi propusesem sa fac asa mare tam – tam cu treaba asta, dar iata ca a iesit ditamai articolu. Stiu ca-s oameni care totusi vor sa se lase de fumat sau cel putin asa vor sa para – am un singur lucru sa le transmit: faceti cum stiti, da nu va mai plangeti, in pula mea, ca-i de tot cacatu: vai, nu pot sa ma las, incerc sa le raresc (dar baga puternic), am incercat cacatu ala de nicorette, stiu pe cineva care s-a dus la manastire 4 luni, si tot n-a scapat de viciu, e imposibil fata, ba stiu pe cineva care s-a lasta imediat, uite-asa, cat ai bate din palme … Apoi sunt campaniile alea tari de tot: tu numa la fumat te gandesti? (si-mi baga o tarfa renumita in vizual); intreaba medicu si farmacistu! PLM, aia fumeaza de rup. Ce sa-ti zica? Fumatul creeaza dependenta! O sa mori! Esti bou daca nu stiai asta.

Pace voo !!! Pace noo !!! Rock on !!!

protest sindical

Le-am scris cu litere mici pt ca n-am pic de respect pt asa-zisii protestatari care s-au rupt in hore in fata guvernului cam pana pe la ora 2 cand au inceput sa rupa randurile si nici pt sindicatele la misto care i-au urnit. Sunt multumit doar ca nu-s mineri, atat tot.

In mod normal, intr-o tara decenta, care vrea respect, vorba lu realitatea, se inconjurau cladirile guvernului si palamentului si nu iesea nimeni pana nu se votau cererile protestatarilor. Cu scutieri, cu borduri rupte, cu raniti, cu sange, dar mai ales cu schimbare. Ei bine nu. Ei au venit, au tras un dans si acum se duc care pe unde sa haleasca ceva, sa fute un shopping, la Antipa dac-o fi deschis sau direct la autocaru care i-a adus si tira acasa: inca o zi de munca platita in care n-am muncit. Bonus: am fost la Bucuresti moca.

Ce vrajeala jenanta. 20 de mii de bugetari. Atatia bugetari au mai ramas? Sau restu sunt la munca? Si io care credeam ca-i greva. Le-or tine locu astora sa nu stagneze productia de habar n-am ce s-o mai produce pe plaiurile astea.

Si aia ce-ar trebui sa faca acum? Ma refer la politicieni. Sa vedem: auvenit 20 de mii de idioti, au dansat in fata noastra vreo 2-3 ore, au cerut cate ceva, noi nu le-am dat, au mai dansat putin, au aparut cativa pe sticla, dupa care au plecat. Toti.

Imi pare rau pt ei, dar in afara de a umple jurnalele de stiri n-au facut nimic. Deci isi merita soarta. Asa nu se face treaba. Da n-ai cu cine, domne. Niste sindicalisti !!!

UPDATE: Se pare ca asa-zisa greva a fost comandata de Vantu: toti liderii sindicali sunt pe statul de plata a lu Vantu. In plus, se pare ca era plin de pancarte a la realitatea: vrem respect. Pentru cei care nu se uita la Badea, care azi a fost iar hilar, era una bucata banner: vrem decat respect.
Tragand linie: cea mai tare campanie publicitara din toate timpurile; cei mai multi oameni adusi cu forta la o greva; cea mai lunga hora ziua in amiaza mare; o excelentalectie de sociologie: cum sa furi o greva.

Interviu online

Intreberile alea din micul preinterviu online sunt din ce in ce mai stupide. Angajatorii chiar nu stiu sau chiar nu vor sa ascunda cat de cretinoizi sunt. Cea mai recenta experienta, azi, m-a lasat atat de masca incat, desi n-am timp deloc si am foarte multe de facut, pe ultima suta de metri, ca asa e cand lucri cu profesionisti adevarati, oameni implicati, competenti si cu pula in cur pana la galci, n-am putut sa nu va impartasesc si voo treaba asta.

Primele doo erau ceva de genu – sa-mi dau io note pt cat de bine stiu programe de grafica, prima, si pt web a doua. Mi-am dat note sincere. A treia era daca stiu hardware. Nu le-am zis, dar chiar daca as sti, nu le-as repara computerele fara bani. Urmatoarele doo erau ceva cumplit:

E criza rau de tot. De parca le-as fi cerut bani pt tigari, nu pt munca. Da daca le ceream telefon de la firma? Pai da! Acum astept sa ma sune. Sigur ne vom intelege. Fac pariu ca au un umor beton oamenii. Sa le fie tarana usoara!

P.S. Pt ca nu puteam lasa lucrurile asa, m-am gandit sa avertizez tinerele sperante ale graficii si publicitatii sa nu-si ruineze tineretea la asemenea specimene. Drept pt care trebuie sa mentionez si numele lor: ALMA BUSINESS EXPERT SRL. De restu se va ocupa Gogol ala, care le are cu papadiile

Am drame la activ

Saptamana asta am fost un fel de Ion Susai – un prieten, nu-l cunoasteti. A trecut mai mult de-o saptamana de cand trebuia sa iau salariu si n-a fost sa fie. Ne amana ca pe ultimii oameni. Intre timp au pretentia sa venim la munca, ba sa venim si la timp. Mdea. Apoi, luni, aflu de la scoala (ADC) ca, desi pana acum primii 10 isi luau banii inapoi, ceea ce ma facea sa ma simt destul de sigur ca ies in primii 10, fiind 43-45 cu totii, de acum isi primesc banii numai primii 5. Am inlemnit. 5? Deci suntem mai mult de 8 pe loc. Daca erau 7, mai ziceam. Sau chiar 8. DA NU 5! M-am cacat pe mine. S-au dus banii mei. Sau nu! Da chiar n-aveam nevoie de chestia asta. NU ACUM! Apoi, ne-a ajuns blestemu lu Vanghelie, si nu mai vin Depeche Mode. Ba i-a mai lovit si pe altii – graci, sarbi, etc. TOTU E DE CACAT. Ma duc sa-mi iau banii de bilet si ma imbat crunt. Ma fac muci. Cacat. Macar o sa am bani de bere. Saptamana asta i-am cerut lu mama 10 lei. Mi-a dat doar 7. N-am comentat. Vroiam sa-mi iau tigari si o sticla mare de apa la munca. Mi-am luat doar tigari.

Si toate astea se adauga dramelor zilnice, evidente, de care nu scap nici cand dorm: nu am jobul adecvat, nu am salariul adecvat, nu sunt miliardar, nu am motor, nu pot sa vin la ce ora vreau la munca, nu am firma mea de advertising, nu am trupa de metal, nu am prieteni miliardari care sa ma imbete zilnic, etc. Si mai e si aia cu balerinii, pe care o am de 3 ani de zile, de cand a aparut mizeria asta de moda. E clar ca esti praf daca urmezi tendintele modei. Nu ai pic de creier. Boii in papuci, ca pe ulita, tutele in balerini. Cele mai dezgustatoare, vulgare, oribile, jenante incaltari posibile. Macar de-ar fi vreuna in stare sa arate a balerina. Sau macar sa faca o pirueta. Sau cumpana. In pula. NU. Toate distrusele, imbecilele, grasele, tigancile, manelistele, cocalarele, pitzipoancele, fetele fara personalitate, vulgarele care se vor finute se incalta in cacaturile alea. Imi vina sa-mi borasc matzele. Am numa si numa antierectii. Mi se ascunde pula intre coaie. Tre sa-mi storc coaiele ca sa iasa dintre ele. Singurul lucru bun din tot cacatu asta de moda e ca nu ai cum sa-ti iei teapa si sa te dai la vreo distrusa. Mdea. Tot e ceva.

In final: MOARTE LU VANGHELIE, LU MA-SA SI VRAJITOARELOR DIN LUMEA INTREAGA !!!

P.S. Am aflat care-i treaba cu Activia, o alta drama: “Why do women buy Activia? ‘Cause they’re full of shit”

ADC – cursu 3

Tutoriiau fost cei doi tutori ai mei: Pascuci (ADDV) si Tranca(Friends). Tranca s-a prezentat clasic: ne-a aratat niste executii renumite, care nu m-au impresionat neaparat, asa ca n-am retinut decat doo: reclama la WV in care o parte din textu de sub imaginea cu masina se vedea sters, ca si cum l-ai vedea in viteza – chiar tare ideea; si o promotie desteapta la Volvo (si, pt cei care nu stiu, promotia chiar iti distruge brandu, marca, adica in momentu in care ai o reducere, consumatoru nu se mai identifica cu produsu tau, cu marca, ci apeleaza la el pt a face o economie, o afacere, cacaturi d-astea, chestie care tine pana in momentu in care face altu o promotie mai nesimtita decat a ta, ceva de genu “am un produs naspa, da macar e mai ieftin”, dupa care concurenta poate sa zica “si eu am promotie, si al meu e chiar mai bun decat alalalt”, adica te caci in ea de treaba ). Asadar, promotia al Volvo era in felul urmator: o masina, nu se vedea clar ca-i Volvo, ca sa nu te agaseze cu sogla, logo, forma masinii, etc, intr-un cub de gheata care se intrerupea in zona usii, unde se vedea un om care tocmai urca sau cobora din masina, f irelevant ce anume facea. Headline-ul era lovitura de gratie: nu mai stiu ce pret era in printu ala asa ca o sa inventez unu, dar ideea e tare: Volvo starts at 4000E ( and at minus 30C). Una din putinele promotii care nu-s vulgare: iti dau doo la pret de una, iti dau un dicount de nu te vezi, numa cumpara-mi cactu, etc …

In continuare: fara jocuri de cuvinte, fara rime, au mai aparut – fara puncte de suspensi, fara semnu exclamarii (hmm, imi plac amandoua, iar ultimu chiar mi se pare ca trebe folosit cand e necesar, dar mai vedem). Si munca multa.

Alte sfaturi memorabile ar fi: nu te indragosti de ideile tale – pt ca numa cateva ajung sa vada lumina tiparului, sa zicem, ca tot suntem la print. Ei au zis 1 din 8, da cre ca e 1 din 50. Sau poate la ei, dupa atatia ani e 1 din 8, dar cre ca la noi ar fi 1 din 50, cel putin la scoala asta asa e. Si sa fii pragmatic si sincer, mai ales cu tine. Un alt dezavantaj al indragostirii de ideile tale ar fi ca ramai pe loc, te plafonezi, nu mai evoluezi, fapt care incepe sa se vada in munca ta. Si te poti trezi ca esti junior si dupa 10 ani, presupunand ca te mai tine cineva daca esti in halu asta. In plus, se pare ca meseria asta, in mod normal, ar trebui sa ramana anonima, ascunsa, nu toata ziua la tv. La ADDV se pare ca-s 7 briefuri pe saptamana, ceea ce mi se pare enorm si ma ingrozeste. Drept dovada, omu asta nu o sa apara la tv, ca n-are cand.

Apoi, o tipa era deranjata ca ni se spun cam aceleasi lucruri – rime, munca, etc, si Tranca i-a replicat f bine: “te asteptai sa ne contrazicem?”. Alta chestie: nu vom fi rock-star-uri daca vom lucra in publicitate, desi multi de pe-acolo chiar spera asta, si chiar si mie mi-ar placea sa ma vad la tv si sa zic ca Andi Moisescu e un bou, de exemplu. Sau Naumovici. Dar, lasand tampeniile astea la o parte, un lucru e clar: oamenii astia sunt f faini, asa ca oricine cre ca ar prefera sa lucreze intr-o echipa de genu asta, decat inginer printre bosorogi, contabil printre corporatisti de cacat, avocat printre indivizi josnici si tot asa. Plus ca banii ies din asa ceva. Deci cam asta ar fi. Rock star? La asta tre sa stii sa canti la ceva, si e prea greu.

Jurnal de Gripat – Ziua 2

Miercuri. Suna ceasu. Ma trezesc. Nu se poate. Cre ca am 46 temperatura. Nu m-am mai simtit in halu asta de cand aveam 10 ani. Si atuci faceam injectii. Pt ca se pare ca numa asa reactiona virusu. Ce vremuri pestilentiale.

Revenind. Pun termometru. 39 cu 2. A crescut cu mai mult de-un grad. Si mai am treaba. Si, in plus, o tuse magareasca de parca mai am un pic si-mi zboara plamanii pe covor. Dupa vreo ora, am mancat, mi-am luat antibioticul, si mi-am dat seama ca tre sa sun. Sun. “Sarumana, sunt gripat, bolnav, rupt … ma intrerupe tusea, cre ca i-am rupt urechea lu madam … ma scuzati, cum spuneam, am temperatura, sunt terminat, nu stiu cat ma tine, dar un lucru e clar, nu pot veni la munca … ” ” Aaa da, pai stai sa te faci bine … nu nu-i problema, asta e … te sunam daca e ceva, daca evam nevoie de ceva din calculatoru tau … ” Eu sar: “Da normal, doamna … “

Ma duc si ma bag in pat. Tusea se baga langa mine. Niste ameteala. Capu vajaie in ultimu hal. E curent rau si nu merge daca-mi astup o ureche. Sau pe ambele. Incerc sa adorm. Incep sa adorm. Ma incing. Simt cum imi creste temperatura. Dar macar ma ia somnu. Organismu n-are decat sa se lupte singur. Io vreau sa dorm. Nu pot lua parte la asa ceva. Nu sunt in stare. I-am dat si antibiotic. Sa se descurce. Suna telefonu. Aproape adormisem. Bongu. Ii explic ce-i cu mine. Isi ia mantia de doliu. Sfaturi, incurajari si promisiunea solemna ca nu ma mai suna daca tot vreau sa dorm. Bine. Puup. Reincep procesu de adormire a simturilor dureroase. Aproape reusesc, dar ma suna de la munca. Se mai intampla de 2 ori chestia asta. Apoi ma mai suna si Bongu. Renunt. Ma duc la tv. Si am zacut acolo pana nopatea tarziu. Altceva nu eram in stare sa fac. Ba colegu meu m-a intrebat daca nu pot sa fac niste bannere. Asa, de-acasa. Ete pula. Nici daca eram in stare nu faceam. Ce naiv.

Mi-am adus aminte de perioada in care nu aveam de munca si nici computer. Eram rotofei. Sedentar. Aveam traiul unui miliardar. Doar ca n-aveam bani. Eram un baiat de canapea. Toata ziua tv, haleala, mai citeam o carte, da mai rar, ascultam muzica, faceam piata f bucuros pt ca pastram restu, dadeam cu aspiratoru contra cost, etc. Si ma mai duceam pe la facultate cand aveam bani de bere. Sau cand ma certa prea tare mama ca nu putea sa vada telenovelele din cauza mea. Memories … stick

Munca = pacat

Munca este un pacat. Sau cel putin asa se simte. Adica, e pacat de tine sa muncesti. E ca un fel de pedeapsa, pt toate pacatele, trecute si viitoare. Da n-ai ce-i face. Oricum, asa se explica de ce n-am mai scris nimic de nu stiu cand. Nu c-ar fi mare pacat, ca oricum n-am trafic sau cacaturi d-astea, nu pt ca n-as vrea, da probabil scriu, sa zicem, aiurea. Neinteresant. De parca asta m-ar putea opri. Asa ca dati-i bataie si cititi, voi cei putini, un fel de “army of one”, pt ca azi ma simt prolific. Evident, numa daca ma lasa cacatii astia sa-mi vad de blog. adica am treaba, chestii urgente, da ma ard degetele, ca prea atrecut mult de cand n-am mai scris nimic.

Incerc sa nu ma plafonez

Am un job ok. Dar, normal, vreau mai mult. Mai ales ca tot invat chestii si, deci, pot mai mult. Si am pretentia ca daca eu evoluez sa evolueze si ceilalti. Managerii chiar nu-si dau seama ca asta e motivul pt care oamenii pleaca? Da, la mai mult da’ si la mai bine. Adica as pleca si maine daca as gasi un job unde oamenii sa se bucure cand angajatii, sau echipa, cum ni se mai spune, neoficial, foarte neoficial, atat de neoficial ca noi astia cu grafica nici nu aparem pe site la pagina cu echipa, cum spuneam, un job unde managerii sa se bucure ca angajatii evolueaza si sa profite de chestia asta. Ca cica imaginea conteaza. Mai ales in pr ( a se citi pâr – stiu, lipseste un ţ).

Ei bine, am ajuns la concluzia ca lucrez pt La Bloc Media. Sau Otv Media. De obicei tre sa fac 3 variante pt un layout/macheta. Si le fac asa: una beton sau cel putin decenta, adica placuta, faina; inca una destul de faina, da parca nu chiar ca prima, da oricum, faina; si o a treia varianta nashpa, ca nu mai am chef sau ca nu mai am timp sau ca nu mi se pare ca ar mai fi nevoie, din moment ce am 2 variante beton. Ei bine, in 70% din cazuri este aleasa varianta nashpa. Uneori ma umfla rasu, alteori mi se rupe, dar de cele mai multe ori ma deranjeaza enorm. Pt ca celelalte doo variante sunt muncite, pt ca varianta nashpa e nashpa, pt ca imaginea conteaza numa cand vor ei, pt ca nu pot sa ma multumesc cu asa ceva.

Asa ca incerc sa nu plafonez. Si fac ce pot sa nu cad in pacatu asta. Numa ca nu-mi permit sa-mi dau demisia (stiti, vine marea criza economica). Si-o iau de la capat zilnic, cu idei, cu speranta ca azi va arata mai bine. Pt. ca nu ma pot lasa. Intre timp astept sa ma contacteze marile agentii care sigur au nevoie de talentul si ambitia mea, doar ca n-o stiu …

E normal …

… sa vrei mai mult … sa cauti sa ai mai mult … adica sa evoluezi. Si e la fel de normal sa faci cam tot ce-ti sta in putere sa reusesti sa ai mai mult, sa-ti fie mai bine, etc. Nu chiar scopul scuza mijloacele, nu la asta ma refer, ma refer ca e normal sa-ti intinzi cat mai mult antenele si sa faci cat mai mult, pastrandu-ti, totusi, bunul simt. Nu sunt de acord cu calcatul pe cadavre. Cre ca de fapt tot ce poti sa faci e sa devii mai bun. Cat mai bun. O singura problema ar fi: motivarea. In general, nemultumirea te motiveaza. Si te agiti, te dai cu curu de pamant si iti incerci norocul, cautand ceva mai bun. Pe de alta parte, daca esti multumit de situatia pe care o ai, desi stii ca se poate mai bine, nu prea iti vine s-o strici. Desi, in principiu ar trebui sa poti mai bine si sa fii oarecum nemultumit de situatia actuala.

Ca sa termin cu chestia asta: cam cand ar trebui sa fii multumit si cand ar trebui sa fii nemultumit? Plus ca mai e si vrabia de pe gard. Plus ca e nashpa sa fii etern nemultumit. Ajungi manelist, sau becalist. Si asta e de cacat.

Cre ca m-am prins: sa devii cat mai bun in ceea ce faci/stii/iti place, adica munca si implicare. Daca mai adaugi si niste noroc, ca nu merge fara (vezi cazul Titanic), ar trebui, cu greu, sa ajungi acolo unde ti-ai propus.

Hmm. Munca. Normal ca-s nemultumit.