Spamache Macelaru 1 – Beatrice D…

Cine plm e Beti asta? Cacatu ei de spam incepe asa:

„Stimati colaboratori,
Va anunt ca incepand cu 5 octombrie colaborarea mea cu … va inceta. Vreau sa va multumesc pentru modul in care am lucrat in aceasta perioada si sa va asigur ca o sa ramanem in legatura si pe viitor. Constiincioasa cum ma stiti vreau sa va aduc la cunostinta ultimele produse aparute in gama noastra: … ”

??? Io n-am colaborat in viata mea cu vita asta …

Am gasit faza si pe google. Ce dracu e mizeria asta? E criza domne; criza bunului simt, mai ales; nimeni nu mai vrea sa plateasca. Dar toti au bani de dat pe baze de date. Pt spam. Newsletteru e trimis de pe gmailu ei, dar duce spre un site cu produse inutile. Ce muista distrusa. Cu siguranta e in faza terminata. Sper sa se incheie colaborarea ei cu viata!

Ar trebui sa existe si pt astia un Spamache Macelaru:
– As vrea si io o baza de date!
– Ce-ti trebe?
– Pt de dimineata! Sa dau spam.
– Pai baa, pt marketing, iti trebe o baza de date pe targetu tau. Da n-ai de unde sa stii ce cacat cumperi. Ai putea macar sa-l faci viral. Da asta merge cu niste creier. Pe cand tu preferi sa iei o carca de adrese de mail si aia e. Unde dai si unde crapa. Ehee, spamatu asta nu e asa simplu cum credeti voi, cretinienii de marketing.

La Copac aka fostu Colony

Am scris, spatmana trecuta parca, despre La Copac. Si am scris de bine. Imi pare rau daca am indus pe careva in ceata, dar si eu, la randul meu, mi-am luat-o. Din pacate, nu numa eu mi-am luat-o, ci si niste amici.

Mergem, intr-una din pauzele de pranz la copac. Ne asezam. De obicei eram mai multi, dar atunci eram doar doi: io si cu C – colegu motorist. Vine minunatu chelner, pe care am avut puterea sa-l iert cand mi-a adus bere la halba in loc de sticla, pretext excelent, dealtfel, sa nu-i las bacsis, ceea ce oricum nu mai fac de ceva timp. Cum spuneam, vine minunatu chelner, om normal dealtfel, chiar n-am ce sa-i reprosez altceva, in afara de magaria cumplita, evident. Vine el la noi si, pt ca tot stia clar ca nu mancam nimic de la ei, in primu rand pt ca nu ne permitem, ne intreaba daca mancam ceva, raspundem ca nu, dupa care ne roaga politicos si corect politic sa nu ocupam masa, pt ca ei au nevoie de locuri pt oamenii care vin sa manance, politica pe care o aplicau taman din ziua aia. Ca a vezi! Mergeam zilnic. As putea zice ca ne cunosteam, desi nu vad de ce ar vrea cineva sa cunoasca asa specimene. Da, am gresit. Am rezut ca s-au mai schimbat cocalarii. Ce idioti. Asa ceva e imposibil. Sa-i zica La Cocalari, de-acum inainte.

Acuma, faza cu mancarea. E, fata finuta, mititica si draguta, nu bea bere cu noi, iesea cu noi la pranz, dar nu bea, ci doar manca. La inceput mancarea afost buna. Atat de buna ca si-a adus si niste colege. Dar, cu fiecare zi, mancarea a inceput s-o cam suga. Pana cand, ultima data cand a iesit cu noi, a cerut o supa, fiind racita cobza. Supa pe care n-a putut s-o manance. Si a lasat cam un sfert in bolu ala. Chelnerita a intrebat-o daca nu i-a placut. Ea n-a zis nimic. Acuma pe bune, ce era sa zica? Si, totusi, a lasat spaga. Noi nu.

Cam asta ar fi. Mai multe in „Povestea Spagii sau De ce nu las io bacsis”.

Datorii

Am datorii. Ca tot omu. Da mici, nu ca altii. Datoriile sunt invers proportionale cu bunul simt, dupa cum stiti. Evident, sunt in imposibilitate de plata, cum ar veni, pt ca aia care au datorii mari la mine nu se sinchisesc. Muistii, nesimtiti.

Discutam mai demult cu un fost coleg despre oamenii care nu-si platesc datoriile. Mie mi se par cei mai fericiti oameni din lume. Pe bune, io unu asa ii vad. Au bani, evident; nemunciti, evident si, mai presus de orice, li se rupe ca tre sa dea banii aia inapoi, ba chiar nu-i mai restituie niciodata sau foarte tarziu, daca ai norocu asta. Criza, par examplu, e o mana cereasca pt ei. De fapt, cu ocazia asta, si-au aratat multi adevarata fata: pt ca mai erau si d-aia fara tupeu; dar acum, toata lumea are tupeu sau macar un pretext puternic. Dupa caz. Altfel spus: constiinta, daca exista, nu se aplica in cazul datoriilor. Eu si cei ca mine, pe de alta parte, mai avem putin si umblam pe sub pamant cand avem datorii, facute de nevoie, evident si dam din colt in colt. Ei nu. Ei chiar cheltuiesc cu mandrie banii altora – oameni apropiati, dealtfel.

Nu mai rezist cu subiectu asta, asa ca inchei: nu inteleg si, mai mult, nu e corect!

Uitasem

Uitasem si pt ca nu ma intereseaza subiectu. Dar. Butonand am vazut-o. O voce arhicunoscuta, in a carei existenta nu cred. Cracanata. Fapt care n-o impiedica sa danseze in fuste/pantaloni scurti. Cum nici faptu ca a fost prinsa facand playback la un concert n-a oprit-o sa se dea in continuare mare voce. Mai bine s-ar rezuma la dans. DA, e cristina aghilera. Uitasem de ea. Da mi-am amintit. Si voi incheia inainte sa-mi aduc prea tare aminte de cati prosti si mai ales proaste se uita in gura ei. Si-a altora la fel (vezi andra).

Normal, nu pot sa-i uit de tot. Azi uit ca ala m-a mintit, maine ca altu m-a furat, si tot asa … Hai sa uitam tot si s-o lom de la capat. Eventual sa si iertam. BA chiar sa iubim. MUIE! Prefer sa ma intreb ce-ar putea fi in stare sa faca, daca nu le-ar iesi chestiile astea.

Santier

Cu totii am avut cel putin o data casa transformata in santier. S-a spart o teava, trebuia zugravit, etc. Urasc peste masura santieru Bucuresti. Acum am si acasa santier. Taman baia. Restu casei e ok. Cat de ok poate fi o casa fara baie. Toti suntem tensionati, transpirati, constipati, zgomotul masinariei infernale care foreaza si produce moloz acopera volumul de bun simt al muzicii. Si nu intentionez sa ma iau la intrecere cu ea. Mai ales ca vecinii au chemat o data politia. Ce imputiti. Cre ca 90% si-au gaurit casa, au mutat peretii; de fapt, daca stau sa ma gandesc bine, scara asta e un fel se svaiter, la cat s-a forat. Autorizatii pula. Si unii stau cu chirie. Sa ne fie invatatura de minte. Care mai foreaza sa prezinte autorizatia. Ia rait.

Alta poveste, la fel de placuta, este povestea instalatorului, il asteptam de luni, om de incredere, ca doar asa sunt toti, asta dupa ce saptamana trecuta, ala care trebuia sa vina, alt meserias, n-a mai venit deloc. Si au la bani cacatii astia, desi n-au nici scoala, nici bun simt si, mai ales, nu iti dau nici factura si nici garantie. Am vrut sa iau o firma de pe net. NU, iti ia si pielea de pe tine. DA’ poate iti da o factura ceva, o garantie. Asta pleaca si nu mai vine. N-are nevoie sa te tepuiasca de 2 ori. E plin de fraieri si mai ales de defectiuni.

Asa ca stau nespalat, duminica, singur, nu ies din casa, nu am chef de nimic, nu sunt eu. Restu e zacere !!!

AdBreak 35

AdBreak este un eveniment care are loc o data pe luna si undese discuta despre publicitate: festivaluri, campanii, bani si cam tot ce ar putea interesape cineva, amator sau profesionist. Fiecare editie are un subiect pe marginea caruia anumiti oameni care au ceva de spus sunt invitati sa impartasesca celorlalti din experienta lor. Poti sa pui intrebari, poti sa si crezi, daca n-ai alta treaba, ceea ce auzi, sau poti sa te amuzi de ipocrizia unor nume mari. Astfel, evenimentul a ajuns la cea de-a 35-a editie.

A 35-a editie AdBreak a fost despre Golden Drum, mai exact depsre figura facuta anu asta de romani acolo. Dar, mai presus de toate, aceata editie a fost aproape de cacat. In primul rand organizarea a cam lasat de dorit: nu prea auzeai ce spuneau invitatii de pe scena pt cavorbeau incet si pt ca nu le-a spus nimeni si nici singuri nu si-au dat seama ca vorbesc in punga; moderatorul era un pustiu al publicitatii si al moderarii; la prezentarea reclamelor s-a pierdut sunetu. Cam asta ar fi din partea organizatorilor.

Invitatii vorbeau de parca erau la o sueta intre ei, profesionistii blazati, ba se mai aprindeau un pic, ba se mai domoleau cu o gura de bere. Da daca le ardea de sueta, ce dracu mai cautau pe scena? Erau, totusi, la un eveniment, au acceptat invitatia, aveau in fata o sala plina ochi de oameni …

Si acum ajungem la public. Pai majoritatea n-au ascultat o vorba din ce s-a tot spus pe-acolo. Au venit acolo pur si simplu aiurea, fara legatura cu evenimentu. La reclame s-au domolit. Dar cum a inceput a doa repriza de invitati, gata, au inceput trancaneala, de parca nu se mai vazusera din liceu/armata/facultate/parnaie. Niste jegosi, ca sa citez dintr-un clasic in viata.

Pana la urma, desi mult mai nesimtit, publicul a dat un raspuns pe masura, in primul rand organizatorilor si, in al doilea rand, invitatilor. Stefan Iordache (mare, nush cum ii zice, CEO/ COO, Leo Burnett) era cam baut, ca l-am mai vazut si n-a lungit-o niciodata in halu ala: ăăăăăăăăăăăăăăăăăă păăăăiii … ăăăăă … etc. Iar Capanescu, un madru reprezentant al celor de teapa lui, incantat de campania Spectab, a inceput sa dea sfaturi de prost gust: totul sta in idee, mai aveau putin si scandau cu totii pe scena … nu conteaza cat photoshop stii … e de ajuns un varf de creion si-un servetel …

Asadar, un eveniment bine intentionat, care am inteles ca a pornit bine, a ajuns un loc unde mergi ca sa fii vazut. De ce? Din snobism, evident. Probabil ca si invitatia de a aparea pe scena este acceptata din acelasi motiv. Cat despre organizatori: am inteles ca anu trecut era un moderator f profi, care daca vedea ca omu nu e atent, il invita sa nu mai vina sau chiar sa plece; in plus avea grija ca totu sa fie impecabil, dar se pare ca si costa, ceea ce nu e de dorit- mai bine un eveniment de cacat.

Cat despre „crede in tine”, pai cineva tre s-o faca !!!

Criminal Minds

Azi dimineata, in locul ala special in care iti vin cele mai bune idei, cele mai profunde ganduri, in care iti incepi viata sexuala, da, in baie, mi-a venit acest gand: nu mai este nici o emisiune tv de cultura generala de cativa ani buni, nu stiu cati, prea multi.

Si tin minte ca ma uitam la emisiunile alea, chiar imi placeau, de fapt, ne uitam la ele in familie, adica toti colocatarii. Gandu mi-a venit de la faptu ca nu am ce face acasa cand ma intorc de la job. Nu prea mai am chef de net, calculator, citit, tv, somn. Zilele trecute, singuru lucru care m-a miscat a fost Criminal Minds. Dupa el n-a mai fost nimic. Am revenit la starea de nimic de dinainte.

Si totusi, concursurile alea earu tare faine, erau si utile, erau niste castiguri frumusele si mi se pare ca aveau si un rol usor moralizator, social, de genu: uite ma, se fac bani si daca ai scoala, si destul de usor !!! Ultimu a fost „Vrei sa fii miliardar?” parca. Avea si un pic de suspans, si variante daca nu stiai despre ce e vorba in propozitie, etc. A murit, odata cu ratingurile, odata cu aparitia Otv, cred, odata cu ultima farama de bun simt din stirile tv.

Si nu cred ca vor aparea asemenea emisiuni prea curand, nu atat timp cat mogulilor media le convine sa le fie masina spalata de aurolaci la intersectie, „pazita” de tigani in parcari in centru, etc. Ca daca nu le convenea faceau ceva, ca bani si influenta au …

Dar nesimtirea e la mare cautare si cat timp Otv va avea cel mai mare rating, toti vor dori o bucat din felia lor, restul feliilor nu prezinta interes. Cat despre concursuri de cultura generala, au cazut victime acestor criminal minds, miliardari de …

VAMA KITSCH PROJECT

EXTRAORDINAR, SENZATIONAL, FORMIDABIL

Dupa un an de la filmarea lui, a aparut documentarul VAMA KITSCH PROJECT. Este un documentar la care am participat si eu cu idei si cu prestatie. Si nu in cele din urma, un pic de prestanta. Foarte putina.

Este un minunat documentar despre cum s-a stricat Vama Veche, despre cum media si nesimtirea si-au facut aparitia si si-au lasat mizeria intr-un loc al oamenilor boemi si au stricat tot ce-au putut. In momentul in care esti fitos si nu asculti decat mtv nu poti vorbi despre niste oameni pe care nu ii cunosti si nu ii intelegi. De fapt, nu poti decat sa deranjezi. Si astfel, manelele si prostul gust au invadat Vama.

Ce-am facut eu: am intrebat, am vorbit , am ascultat, am jignit, am ras, am luat la misto. Si am incercat sa fac ceva, marunt, de neajuns, dar ceva, ceva-ul meu. Si mi-am asumat tot ce urma sa se traga din asta. Vreti sa ma calcati in picioare, sa ma atacati? Va rog! Am argumente solide. Cred in ceea ce am facut.

Iar filmu a iesit mai bine decat ma asteptam. Coloana sonora: Luna Amara. Doar ei. Au vorbit oameni si oameni. Singurii care nu mi-au placut au fost aia care mancau seminte si vorbeau frumos. Restu, JOS PALARIA SI MULTAM FAIN!

Si acum, d-nelor si d-nilor, va prezint link-ul: http://www.hailafilm.ro/content/blogsection/3/88888913/

Cititori de afise

Aseara am vrut sa vad Byron in concert. N-am reusit. Am fost de pe la 8 juma in Preoteasa si am vaz ca in loc sa inceapa concertu’ la 9, cum scria pe net, aici, pe afise, scria 9 juma. No problem. Se face 10 si nimic. Ne gandim ca daca incepe in 15 min plecam la 11 si nu tre’ sa imbogatim nici un taximetrist.

In cele din urma a inceput. Era 11 fara un sfert. N-am mai stat. Ne-am luat banii pe bilete si am plecat. Si am prins toate masinile si tramvaiele necesare.

Dezamagiti, mai ales de faptu ca toata lumea stia ca va incepe dupa 10 juma, pt ca pe la ora aia au inceput oamenii sa apara. Probabil era un concert pt prieteni si cam atat. Asa se explica publicul in nr … redus. Oricum, noi eram printre putinii cititori de afise.

As vrea sa vad Byron asteptand sa vina publicu’. Sau pe byron asteptand o ora un tarmvai/autobuz/etc. In momentul in care ceri niste bani pe bilet si specifici o ora ar trebui sa te simti.

Fanii adevarati sunt cei care nu au nici un interes, decat acela de a asculta muzica. Ei sunt cititorii de afise. Daca nu ai chef de ei, nu mai pune afise.

P.S. Multumiri tipului de la intrare. Foarte fain omu. Eram pus pe cearta ca sa ne luam banii, dar n-a fost nevoie. A inteles. Si-a cerut scuze, desi nu trebuia, nu el era „vedeta”.