Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie, n-as putea spune … in fiecare zi, chiar daca nu ma uit la tv, aflu sau chiar vad stiri dintre cele mai suparatoare.

Exista un echilibru precar, de fapt nu e un echilibru, e mai mult o situatie stabila, un fel de normalitate grotesca: in timp ce individual, sunt multi oameni care, cu fiecare zi/ saptamana/ luna / an, se apropie de ceea ce ar trebui si ar putea sa fie, probabil mult mai usor, intr-o tara civilizata, o alta parte, o majoritate, covarsitoare in cele din urma, se scufunda in mizerie, prostie si saracie. Si nu ai ce sa le faci, decat sa-i lasi sa moara si sa-ti doresti sa se intample cat mai repede, ca sa nu fii si tu atras in vartejul cumplit al cacatului. Mai sunt unii, de la care ar trebui sa avem pretentii, noi astia putini, care incercam sa miscam ceva: oamenii cu ceva carte, cu functii, care se complac in mizeria asta. Ei nu au nici o scuza. Ba chiar sunt complici. Canalul colector ar trebui sa fie infundat si cu ei, nu numa cu cei fara creier.

Asadar, in cele din urma, chiar si individual, tot ne scufundam. Mai sunt unii care, cand se infunda wc-ul, pleaca. Pleaca de la ei de-acasa … la vecini. Unii, putini, cand ajung acolo au grija sa nu mai infunde wc-ul. Dar, majoritatea se duc expres pt a se face de cacat. Si ne fac si pe noi. La fel ca si complicii lor de aici. Si ma intorc din nou la cei cu ceva functii: fara drumuri n-ai ce face cu masina, oricat de scumpa ar fi, saracii nu-si cumpara apartamente de lux, mizeria te priveste si prin geamul fumuriu, apa e potabila sau nu, defrisarile nu produc oxigen, hotia e doar mizerie umana. Atata tot.

Cat despre cei care-au plecat … sa ramana toti acolo!