Sa nu ne mai plangem?

„Esti baiat mare! Nu te mai plange atata! Ai 6 ani, gata!”

Oaa!!! Asta ii zicea ma-sa lu’ unu mic aseara prin Cismigiu. Evident, era genu ala de parinte care iti strica chefu si copilaria. Chiar m-a deranjat tampita. In primu rand pt ca ala e un copil. In aldoilea rand, pt ca eu tocmai ma plangeam de job, viata, etc. Si nu am decat 26 de anisori, impliniti. Adica merg pe 27.

Sa nu ne mai plangem! Ideea e buna. Da nici nu ne putem multumi cu ce avem. Asta ar insemna stagnare, care aduce a involutie, pt simplul fapt ca ceilalti evolueaza. Si da, ar fi mai bine sa nu fii lepra si sa faci ce ai de facut fara sa te mai plangi pe parcurs. Da asta e ca si alte vorbe de gen: daca vrei ceva cu adevarat vei reusi, fii optimist, universul constipa la indeplinirea viselor tale, si-au dorit victoria mai mult decat noi, atitudine proactiva, etc.

Da, sigur. Pai atata timp cat ti se vand asemenea balarii sa nu se astepte nici sa le crezi si nici sa fii optimist. Poti fi optimist in masura in care ceva chiar depinde doar de tine. Dar daca mijloacele sunt la ei, tu nu poti decat sa incerci. Daca nu iese … e normal sa fii nemultumit. Da  sa nu exageram, totusi!