Despre prostime

Ieri am trecut prin parcul IOR. Dupa parerea mea e cel mai frumos parc din oras. Si nu ma refer la mizeriile facute de cacatu ala de Negoita care a asfaltat o gramada din parcu asta, care n-a plantat un copac. Cacaturile astea prind la prostime. Parcul era frumos dintotdeauna. Mai nasol ca a fost o vreme cand nu era luminat si nu era prea sigur. Dar asta era mai demult.

Cum spuneam, aseara am trecut prin parc. Plin de luminite. Copiii erau foarte bucurosi. E de inteles. O gramada de mosi, ursi polari, oameni de zapada, beculete, luminite, etc. Plin.

Dar parintii? De ce cacat pun botu la asa ceva? E o risipa. Din banii lor. Bani care lipsesc spitalelor, scolilor, drumurilor. Dar, prostia se plateste!

Parcul IOR

Acum ii zice Cuza. Nu stiu de ce. Oricum, e unul din cele mai faine parcuri din Bucuresti. Problema e ca s-ar putea sa nu mai fie. De ce? Din cauza cretinianului de Negoita, care nu mai stie ce sa faca sa distruga parcu asta. Sub aura amenajarii, parcul este transformat in santier, se asfalteaza in continuu, se pun borduri peste borduri, se fac locuri de joaca de plastic, etc. In loc sa ajungi in parc si sa te simti departe de santierul Bucuresti, dai tot peste praf, peste muncitorii din reclamele Unirea, peste bordurizare, peste acelasi cacat din orice punct al acestui oras. Si nu stiu de ce, dar tare am impresia ca pana la urmatoarele alegeri n-o sa mai avem parcul asta. Sau parcuri in oras.

Altfel, nu cred ca o sa apuc sa planteze cretinii astia vreodata vreun copac. Si nici nu va fi atat de vizibil ca asfaltul. Alegatorii tre sa vada miscare. Si, mai mult decat atat, adora praful. Cat despre verdeata, nu trebe, asfaltu produce mai mult oxigen. Termenul de spatiu verde e depasit. Sau poate vopseste asfaltu!