Primul interviu

Stiu oameni acre o duc bine de tot desi n-au fost in viata lor la un interviu. Nu ma refer la copii de bani gata, ma refer la oameni care muncesc, dara care au ajuns acolo din noroc sau orin pile, dar in nici un caz concurand cu altii.

Primii, asta e, au macat cacat cand erau mici. Ceea ce nu ii scuteste de la dat sfaturi. Da asta nu e o problema, ca toti ne pricepem la sfaturi. Cea de-a doua categorie imi provoaca sila. Probail de invidie. Urmatoru filmulet va fi o lectie de viata pt ei si amuzament amar pt noi ceilalti. 😀

Sunt curios cum anume se comporta astia daca ajung intervievatori. Banuiesc ca unii ajung. Si nu, nu sunt curios, am zis doar asa.

Parlit in ploaie

A inceput ploaia pe la 6. Era momentul sa plec acasa. Am asteptat o ora. In cele din urma mi-am facut curaj. Daca ar sti Al Quaeda cat de sinucigas sunt…

Nu aveam de unde sa stiu ca voi astepta mai mult de juma de ora in ploaie, intr-o statie improvizata, trantitra aiurea (in ploaie) pe strada, o masina care nu avea sa vina. In sens invers era blocaj. Am incercat si varianta asta. Am facut alta juma de ora 2 statii. Alte 2 pe jos.

Sunt obisnuit sa fiu vitezoman, sa depasesc masinile, sa ajung primu la metrou, primu acasa, etc. Dar aseara mi-am luat-o. Rau de tot. De la ploaie, de la RATB, si totu sub privirile oamenilor uscati din masini, pe care i-am intrecut, ca de obicei.

Ca fapt divers, era o tanti care, dupa ce plouase atata, isi spala curtea. Mda, bagase furtunu. O fi fost ploaie acida? Ma duc sa vad daca mai am par in cap…