Cautam oameni cu experienta … Juniorii sunt cea mai proasta investitie … Trebuie sa fie pasionat, energic … Cel putin 3 ani experienta … Nu trebuie decat o idee, un varf de creion si un servetel … Am stat de vorba, i-a placut omului de mine si m-a angajat … Am angajat un baiat care nu stia sa faca nimic, dar era f ambitios …  Esti pe drumul cel bun, dar mai ai mult … Exista internship-uri, io asa am facut … Sunt f putini juniori buni …

Eu incerc sa intru intr-o lume, intr-o industrie. Am intrat putin. De fapt, f putin. Si cam astea ar fi cliseele si miturile de care m-am saturat sa ma tot lovesc. Pline de cacat, dealtfel. De fapt, sunt atat de putine cazurile reusite, doar cat sa constituie exceptiile care confirma regula: nu conteaza cine esti sau ce stii sa faci, conteaza pe cine cunosti. Conteaza, intr-o oarecare masura si prima impresie pe care o lasi. Asta, evident, daca reusesti sa dai ochii cu omu. Adica daca te cheama la un interviu, ca pe net, din cv si intrebarile din mini interviul online, intelegi cam o pula din ce-i cu omu ala. Si aici intervine interesul, profesionalismul si implicarea angajatorului. Si ar mai fi o chestie, mica, infima, de care nu am mai auzit demult: capacitatea de a recunoaste sau de a gasi talente. Singurul argument al cautarii de oameni cu vechime care imi vine in minte se refera la sumele vehiculate.

Intre timp, nu exista juniori buni. Asa ca isi fura oamenii unii altora. Plafonare? Nu! Aceeasi reteta, mai multi bani. Simplu.

Sper sa nu ma opresc aici si sa gasesc la un moment dat inca o portita si sa mai urc. Mai mult, mai putin, cum o fi portita. Si tot asa. Si, poate la vreun moment dat, o sa popesc eu pe cativa oameni d-astia, porti inchise, grele, dificile. Intre timp devin din ce in ce mai bun, dar nu neaparat in ritmul in care mi-as dori. Urati-mi succesuri !!! (asa e la moda …)