Am datorii. Ca tot omu. Da mici, nu ca altii. Datoriile sunt invers proportionale cu bunul simt, dupa cum stiti. Evident, sunt in imposibilitate de plata, cum ar veni, pt ca aia care au datorii mari la mine nu se sinchisesc. Muistii, nesimtiti.

Discutam mai demult cu un fost coleg despre oamenii care nu-si platesc datoriile. Mie mi se par cei mai fericiti oameni din lume. Pe bune, io unu asa ii vad. Au bani, evident; nemunciti, evident si, mai presus de orice, li se rupe ca tre sa dea banii aia inapoi, ba chiar nu-i mai restituie niciodata sau foarte tarziu, daca ai norocu asta. Criza, par examplu, e o mana cereasca pt ei. De fapt, cu ocazia asta, si-au aratat multi adevarata fata: pt ca mai erau si d-aia fara tupeu; dar acum, toata lumea are tupeu sau macar un pretext puternic. Dupa caz. Altfel spus: constiinta, daca exista, nu se aplica in cazul datoriilor. Eu si cei ca mine, pe de alta parte, mai avem putin si umblam pe sub pamant cand avem datorii, facute de nevoie, evident si dam din colt in colt. Ei nu. Ei chiar cheltuiesc cu mandrie banii altora – oameni apropiati, dealtfel.

Nu mai rezist cu subiectu asta, asa ca inchei: nu inteleg si, mai mult, nu e corect!